ULEI DIN BOABE DE SOIA PRESAT LA RECE 250ml SOLARIS
Description
ULEI DIN BOABE DE SOIA PRESAT LA RECE 250ml SOLARIS
Uleiul din boabe de soia presat la rece este bogat în acizi grași polinesaturați (acid linoleic și alfa-linoleic) și sărac în acizi grași saturați. Conține cantități însemnate de fitosteroli, lecitină, vitaminele E și K. Uleiul de soia are un punct de ardere ridicat (232°C), putând fi consumat crud, dar și preparat termic. Beneficii ale uleiului de soia: ajută la menținerea densității osoase și reduce riscul de apariție a fracturilor. Susține procesul natural de coagulare a sângelui și diminuează valorile colesterolului LDL. Menține integritatea membranelor celulare și protejează pielea de efectele nocive ale radicalilor liberi.
Ingrediente
Soia boabe.
Valori medii nutriționale
Valoare energetică 3688 kJ/ 897 kcal
Grăsimi 99,4 g din care acizi grași saturați 87,11 g
Glucide 0,43 g din care zaharuri 0 g
Proteine 0,15 g
Sare 0 g
Beneficii și proprietăți ale uleiului de soia
Prin presare la rece, fără adaos de aditivi și conservanți, obținem un ulei vegetal care păstrează nutrienții valoroși din boabele de soia.
Uleiul de soia este bogat în grăsimi polinesaturate (58%) și mononesaturate (23%) și este sărac în acizi grași saturați (16%). Din compoziția uleiului, 50% este constituit din acid linoleic (omega-6), 7-10% din acid alfa-linoleic (omega-3) și 23% din acid oleic (omega-9).
Pe lângă lipidele sănătoase, uleiul de soia conține cantități însemnate de lecitină, fitosteroli, vitaminele E și K.
Compușii activi din uleiul de soia sunt esențiali mai ales pentru sănătatea inimii, a pielii şi a oaselor. Iată câteva dintre cele mai importante beneficii ale uleiului de soia:
sursă excelentă de vitamina K – prin conținutul bogat în vitamina K, uleiul de soia susține procesul natural de coagulare a sângelui, proces necesar pentru oprirea hemoragiilor. Totodată, vitamina K ajută la fixarea calciului in oase și poate reduce riscul apariției fracturilor.
protejează sănătatea inimii – aducând în organism o cantitate însemnată de acizi grași polinesaturați și fitosteroli, uleiul de soia menține niveluri sănătoase de grăsime în sânge și poate reduce colesterolul LDL, factor de risc important pentru afecțiunile cardiovasculare. Acizii grași esențiali omega-3 pot reduce inflamațiile și mențin inima sănătoasă.
menține sănătatea oaselor – o lingură de ulei de soia (15ml) conține 25 mcg vitamina K, adică 20% din necesarul zilnic recomandat. Vitamina K are un rol esențial în reglarea metabolismului osos, fiind necesară în sinteza unor proteine specifice, importante pentru menținerea densității osoase. Potrivit unui studiu, administrarea zilnică a unei doze de 5mg de vitamina K a fost asociată cu un risc redus de apariție a fracturilor.
are un punct de ardere ridicat – uleiul de soia are un punct de fum de 232°C și este rezistent la oxidare chiar și la temperaturi înalte. Din acest motiv, poate fi adăugat în preparate procesate termic și nu va conduce la formarea radicalilor liberi, compuși nocivi care pot cauza stres oxidativ în organism, declanșând apariția unor afecțiuni cronice.
sursă bună de acizi grași omega-3 – acizii grași omega-3 sunt esențiali pentru sănătatea inimii, a creierului, pentru imunitate și dezvoltarea fătului. Aportul lor în alimentație poate reduce nivelul de inflamație și diminuează riscul apariției unor afecțiuni cronice cum sunt cancerul, afecțiunile cardiace, diabetul.
menține pielea sănătoasă – uleiul de soia poate fi regăsit pe lista de ingrediente a unor seruri de îngrijire a pielii, geluri, loțiuni și creme, datorită capacității sale de a hidrata și calma pielea. Potrivit unor studii, aplicarea topică a uleiului de soia îmbunătățește reținerea umidităţii în piele și asigură protecția împotriva inflamației cauzate de radiațiile ultraviolete. Totodată, datorită conținutului ridicat de vitamina E, uleiul din boabe de soia este un puternic antioxidant, menține integritatea membranelor celulare și oferă protecție împotriva radicalilor liberi.
Întrebuințări ale uleiului de soia
Uleiul de soia are un gust bogat, oarecum neutru, fiind potrivit în cele mai multe combinații alimentare. Poate fi consumat atât în stare crudă, cât mai ales preparat termic, deoarece are un punct de ardere ridicat (232°C).
Uleiul de soia este ideal pentru sotarea legumelor, prepararea unor mâncăruri și sosuri cu gust.
Îl poți adăuga în preparatele cu coacere în cuptor și în marinadele pentru carne.
Înlocuiește cu succes untul sau margarina - în rețetele unor prăjituri.
Potrivit pentru a asezona supele, pateurile vegetale, salatele. Pentru a obține un dressing simplu și delicios, pe care să îl servești împreună cu salate colorate, poți amesteca ulei de soia cu oțet, sare și piper.
Poate fi folosit și în uz extern.
Aplicat pe păr sau piele, acționează ca un excelent ulei hidratant.
Poate fi folosit pentru masaj, ca bază purtătoare pentru uleiuri esențiale. Pentru aceasta, este suficient să diluezi în ulei de soia câteva picături din uleiul tău esențial favorit și să te bucuri de un masaj parfumat și relaxant.
Contraindicații
Uleiul de soia are contraindicații pentru persoanele alergice la soia, arahide sau alte plante din familia leguminoaselor (Fabaceae).
Pentru a preîntâmpina apariția unor reacții alergice cum sunt urticaria, dermatita, eczemele, senzația de vomă, umflarea limbii sau a gâtului, recomandăm acestora să evite consumul de ulei de și de produse obținute din soia.